Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Wizz Air anunţă rute noi din București, din 2 iulie. Biletele au fost deja puse în vânzare
WhatsApp
Compania Wizz Air a anunțat, vineri, lansarea a șase rute noi din Salzburg, Austria, una dintre acestea fiind spre București. Biletele au fost puse deja în vânzare la prețuri care pornesc de la 20 euro.

Compania Wizz Air a anunțat, printr-un comunicat de presă, lansarea a șase rute noi din Salzburg, spre Belgrad, București, Larnaca, Kiev, Skopje și Tuzla.

Spre București, zborurile sunt programate joia și duminica, începând din 2 iulie, iar prețurile încep de la 19,99 euro.

„Sunt încântat să anunț adăugarea Salzburgului la rețeaua noastră de rute la doar trei săptămâni după adăugarea de noi rute la rețeaua noastră din Viena. Wizz Air este dedicat dezvoltării prezenței companiei aeriene în Austria și oferă mai multe oportunități de călătorie accesibile și de la Salzburg”, a declarat József Váradi, CEO-ul Wizz Air.

Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienă crescute, printre care obligativitatea purtării măștilor de protecție pe tot parcursul zborului atât pentru echipaj, cât și pentru pasageri. Aeronavele sunt supuse periodic unui proces de nebulizare cu o soluție antivirală și sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție. Fiecare pasager primește la intrarea în aeronavă șervețele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achizițiile de la bord se recomandă plata contactless.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 și A321.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel