Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vosganian cere excluderea lui Meleşcanu din ALDE
WhatsApp
Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat că Teodor Meleşcanu şi-a pierdut legitimitatea politică şi morală de a mai fi membru al partidului, însă trebuie formalizată o decizie în acest sens în forurile statutare ale formaţiunii.

„Nu se pune problema că noi nu vom avea o ripostă. Procedural, vorbim de delegaţia permanentă. În legătură cu Teodor Meleşcanu există acum necesitatea unui for care să valideze această situaţie. Decizia se aplică, dar trebuie să existe şi o luare de poziţie a forurilor statutare. Ar trebui să constate forurile superiore şi nu a forurilor judeţene. În ceea ce îl priveşte pe Tedor Meleşcanu el nu mai funcţionează în grupul nostru efectiv şi opinia mea este că el nu mai poate funcţiona în ALDE. După părerea mea, calitatea sa de membru e una care nu se poate discuta pe termen lung. Juridic ALDE nu a emis încă un document oficial în această privinţă. Teodor Meleşcanu, din punct de vedere moral şi politic şi-a pierdut legitimitatea de a mai fi membru ALDE", a afirmat Varujan Vosganian, miercuri, la Parlament.

Deputatul ALDE a mai spus, întrebat dacă prin plecarea din grupul senatorial al ALDE a lui Meleşcanu, nu rămâne fără grup partidul, că „la Senat există şi alte soluţii regulamentare de grup".

Teodor Meleşcanu, propus de PSD, a fost ales, în plenul de marţi, preşedinte al Senatului, obţinând de abia în al doilea tur numărul necesar de voturi.

Liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat ulterior că intenţionează să sesizeze CCR pe acest subiect, deoarece alegerea lui Meleşcanu a fost făcută cu încălcarea Regulamentului Senatului care spune că un grup politic nu poate propune pentru funcţie doi senatori din acelaşi partid.

Anterior alegerii acestuia la şefia Senatului, ALDE a decis că persoanele care acceptă funcţii, fără acordul formaţiunii, să fie excluse din ALDE, vizat fiind Teodor Meleşcanu, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel