Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viktor Orban anunță reducerea impozitelor în Ungaria. Susține că poate învinge criza fără UE
WhatsApp
- Ungaria vrea să înceapă redresarea economică prin creșterea investițiilor și reducerea impozitelor, a declarat vineri premierul Viktor Orban pentru Reuters, adăugând că extinderea schemei guvernamentale de sprijin pentru locuri de muncă a fost un plan de rezervă.
Viktor Orban, premierul Ungariei (Sursa foto: Agerpres)

Naționalistul Orban, aflat la putere de mai bine de un deceniu, se confruntă cu cea mai grea provocare a guvernării sale, deoarece economia ar urma să scadă cu până la 6% în acest an, în timp ce numărul noilor infecții cu COVID-19 crește.

Perspectivele economice ale Ungariei ar putea reprezenta o amenințare pentru Orban - numit odată „dictator” de către fostul șef al executivului UE la Bruxelles - care se pregătește să facă față alegerilor parlamentare în prima jumătate a anului 2022.

„Investiții, investiții, investiții. Reducerea impozitelor și investiții”, a declarat Orban într-un interviu la Bruxelles, întrebat cum va încerca să îmbunătățească economia. „Ne concentrăm pe investiții pentru că dacă avem investiții avem locuri de muncă.”

Orban spune că poate învinge criza chiar și fără ajutorul banilor de la UE

 

Acest lucru, a spus el, ar fi suficient pentru a relua creșterea, chiar și fără cota Ungariei din noul fond de redresare al Uniunii Europene, în valoare de 750 miliarde de euro pentru întreg blocul.

Când a fost întrebat dacă guvernul va extinde schema de sprijin pentru locuri de muncă care a expirat acum o lună, el a spus: „Dacă există un motiv pentru a face acest lucru, o vom face, dar până acum ne concentrăm mai mult pe investiții”.

Economia a scăzut cu 13,6% în al doilea trimestru, cea mai profundă contracție din flancul estic al UE, iar recuperarea este de așteptat să fie mai lentă decât se aștepta anterior.

Întrebat despre moneda forint, care a scăzut la un minim de cinci luni față de euro săptămâna aceasta, determinând o creștere surprinzătoare a ratelor de către banca centrală, joi, Orban a spus că cursul de schimb este sarcina băncii centrale. „Banca Națională este independentă și am încredere în banca națională, deci nu este treaba mea, pur și simplu. Este politica băncii naționale”, a spus Orban, conform Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel