Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un tânăr ROMÂN, mort într-un accident rutier. ŞOFERUL automobilului era sub influenţa băuturilor alcoolice
Pasagerul unui autoturism, în vârstă de 25 ani, a murit, duminică dimineaţă, după ce şoferul maşinii a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-o semiremorcă parcată în afara drumului, în localitatea Dămuc, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu  

La faţa locului s-au deplasat pompierii cu modulul de descarcerare, care au scos victimele din maşină. Pasagerul autoturismului era decedat, iar şoferul a fost transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral.

"Din primele cercetări a reieşit faptul că, în timp ce un tânăr de 24 de ani conducea un autoturism pe DJ 127 A, în localitatea Dămuc, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare la ieşirea dintr-o curbă la dreapta, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o semiremorcă parcată în afara drumului. (...) Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentraţie de 0,65 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările şi au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

[citeste si]

 

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?