Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut de pe un siloz de cereale
WhatsApp
Un bărbat în vârstă de 24 de ani a murit, luni, 12 octombrie, după ce a căzut în gol de la o înălţime de aproximativ 15 metri, într-un siloz de cereale din comuna Roşieşti, care aparţine unei societăţi comerciale.  

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a intervenit pentru salvarea persoanei cu trei autospeciale şi echipaje specializate. "La sosirea echipajelor de intervenţie, victima era căzută în gol aproximativ 15 metri. Peste victimă căzuse şi un motor, cu o greutate de aproximativ 25 kilograme. După aproximativ o oră victima în vârsta de 24 ani a putut fi scoasă la suprafaţă. Aceasta prezenta multiple traumatisme la nivelul capului, membrelor superioare, toracelui, bazinului şi membrelor inferioare. Echipajul ambulanţei de Terapie Intensiva Mobilă a început manevrele de resuscitare, iar după aproximativ 55 minute, medicul a fost nevoit să declare decesul victimei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul, în cauza fiind deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi pentru ucidere din culpă. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au demarat, la rândul lor, verificări în acest caz, urmând să stabilească dacă se impun anumite sancţiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel