Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român este al treilea cel mai vârstnic bărbat din lume. Ce vârstă are
WhatsApp
Un român este printre cei mai vârstinci oameni din lume. Dumitru Comănescu, în vârstă de 111 ani și 3 luni a fost recunoscut oficial de Guinness World Records ca fiind al treilea cel mai bătrân bărbat din lume.
Centrul pentru Seniori al Municipiului București

În același timp, bărbatul a fost declarat oficial de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI „cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”.

Născut la 8 noiembrie 1908, Dumitru Comănescu este la ora actuală al treilea cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului „Ten oldest living men”, al 75-lea cel mai vârstnic bărbat al tuturor timpurilor („100 verified oldest men”) şi a 72-a cea mai vârstnică persoană în viaţă („100 oldest living people”).

Cel mai vârstnic bărbat din lume este un japonez, care a ajuns la venerabila vârstă de 112 de ani.

Acest clasament a fost publicat recent de The Gerontology Research Group (GRG) cu ocazia desemnării şi recunoaşterii de către Guinness World Records a celui mai bătrân bărbat din lume, japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini luna viitoare 113 ani (s-a născut pe 5 martie 1907). Pe locul II se află britanicul Robert Weighton, născut pe 29 martie 1908.

 

Dumitru Comănescu a fost premiat de Primăria Capitalei

 

Dumitru Comănescu a fost premiat de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, CSMB, cu suma de 5.000 lei şi o plachetă onorifică drept „omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”, potrivit News.ro.

Până în prezent, în cadrul Proiectului „Vieţi Centenare”, demarat în decembrie 2018 şi adresat tuturor seniorilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani şi care au domiciliul stabil în Bucureşti, au fost depuse 103 dosare eligibile.

Cel mai vârstnic om din lume trăieşte tot în Japonia şi este o femeie - Kane Tanaka, care a împlinit pe 2 ianuarie 2020, 117 ani. Aceasta a primit anul trecut distincţia Guinness World Records.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel