Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un microbuz cu români a luat foc în mers
WhatsApp
Circulaţia este îngreunată, vineri dimineaţa, pe A1, la kilometrul 28, pe sensul de mers spre Bucureşti, după ce un microbuz a luat foc în mers şi a ars în totalitate, cele patru persoane aflate în interior reuşind să se autoevacueze în timp util.

„În această dimineaţă, pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz, pe A1, la kilometrul 28, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajare mare de fum la un microbuz, oprit pe banda de urgenţă. Cele patru persoane aflate în microbuz s-au autoevacuat în timp util, în momentul în care şoferul a observat că iese fum de sub capotă. În urma incendiului, microbuzul a ars în totalitate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Din primele cercetări la faţa locului a reieşit că un scurtcircuit electric ar fi cauza probabilă a producerii incendiului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel