Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un lider USR care susținea că vrea să oprească plecarea ROMÂNILOR din țară s-a MUTAT cu FAMILIA în Marea Britanie
WhatsApp
Unul dintre liderii locali ai USR, partid care susține că vrea să oprească plecarea românilor din țară și readucerea acasă a celor plecați deja, a plecat din România să lucreze în Marea Britanie. Liderul USR Gorj spune despre cel din Tg. Jiu, plecat, că gestul său nu înseamnă nu susține ideile USR.
Reguli mai dure post-Brexit (Foto ilustrativ. Sursa: Freepik)

Cornel Toma, profesor de fizică la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, este, de luni, președintele USR Târgu-Jiu, după ce fostul lider al filialei și-a anunțat demisia și a plecat din România.

Președintele USR Gorj, Radu Miruță, a anunțat pe Facebook schimbarea, scriind că fostul președinte al filialei din Târgu-Jiu a decis să plece din țară cu familia pentru o perioadă nedefinită de timp.

„Astfel de situații nu fac decât să ne determine să muncim mai mult și să însănătoșim cumva acest sistem, astfel încât românii, și în special gorjenii, să nu mai fie nevoiți ca într-un ritm atât de mare să plece din țară", a scris președintele USR Gorj.

Ulterior, acesta a declarat că faptul că și dintre membrii partidului sunt oameni care pleacă nu înseamnă că sunt împotriva ideii pe care organizația politică o susține, deoarece „USR nu a fost până acum în situația în care putea să facă ceva astfel încât oamenii să nu mai plece".

Președintele USR Gorj a spus că fostul lider de la Târgu-Jiu, Dumitru Calotă, a plecat din țară cu familia.

„El avea o activitate privată aici, cred că vrea să-și extindă afacerea acolo sau vrea să încerce lucrurile acolo. A plecat în Marea Britanie, da, oarecum să muncească, în continuare activității pe care o avea aici", a spus președintele USR Gorj.

Potrivit lui Radu Miruță, și membrii USR sunt afectați de ceea ce s-a întâmplat până acum în România și unora dintre ei ce s-a întâmplat până acum în România le-a generat ideea de a pleca din țară.

„Unul dintre motivele pentru care membrii USR s-au implicat în activitatea politică este să schimbe aceste lucruri", a spus Miruță.

Dumitru Calotă a fost președintele USR Târgu-Jiu, timp de nouă luni.

Acesta a confirmat că a plecat în UK, însă a spus că are motive personale și decizia nu are legătură cu implicarea politică, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel