Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Traian Băsescu mai vrea un nepot: "Fiica mea are trei copii. M-aş bucura să îl facă pe al patrulea"
WhatsApp
Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a făcut o dezvăluire în direct, la Digi24, în timp ce comenta declaraţiile primarului din Târgu Mureş, Dorin Florea, care vrea anchetă socială obligatorie pentru cuplurile care vor să facă un copil.
Sursa foto: captură Digi 24

Traian Băsescu susţine că edilul ar trebui să îşi pună singur diagnostic, fiind medic de profesie.

"Florea este doctor. Trebuia să se autodiagnosticheze. Putea să-și dea seama că nu mai e sănătos cu asemenea propuneri. Dacă nu, măcar un coleg de-al lui, poate cu bunăvoință, putea să-l tragă de mânecă și să-i spună, 'nene, lasă primăria că ai luat-o razna'. Nici măcar nu pot să-mi dau seama dacă pot să-l acuz de nazism, pentru că îți dă impresia că e iresponsabil. Nu poți să faci asemenea declarații. Există un fond al problemei, dar una e una, alta e alta. Sunt, într-adevăr, familii care trăiesc din alocații, având copii mulți. Atunci, n-ai decât să faci o politică a alocațiilor corespunzătoare, dar nu afirmații de acest gen, care n-au ce căuta în viața publică

Spre exemplu, una din soluții - sigur, nu acoperă tot spectrul, dar nimic nu poate acoperi toate exigențele - este stimularea mamelor, prin salarii foarte bune pe timpul cât rămân în concendiu pentru creșterea copilului. Dacă îi dai mamei 90% din salariul pe care l-a avut în ultimele 12 luni este un mod de a stimula și creșterea copilului, și mama să facă copii. Deci sunt diverse mijloace de a stimula natalitatea și, în același timp, de a ajuta material familiile care au un copil, doi, trei, cinci, opt, oricâți.

Eu m-aș bucura, spre exemplu, cum are fiica mea trei copii, să-i dea ei salariul întreg, pe care l-a avut înainte de concediul de maternitate, ca să îl facă și pe al patrulea", a declarat Traian Băsescu, la Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel