Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tochitură ardelenească tradițională - Rețeta originală de la bunica
WhatsApp
De fiecare dată când ți-e poftă de un fel tradițional de mâncare, tochitura este pe listă. Astăzi îți propunem o rețetă de tochitură ardelenească tradițională. 
Tochitură ardelenească tradițională - Rețeta de la bunica

Tochitură ardelenească este o rețetă tradițională destul de ușor de preparat, iar rezultatul este delicios. Dacă ai musafiri, sau pur și simplu vrei să îi bucuri pe cei de acasă cu un preparat tradițional, gustos și foarte sățios, prepară-le o tochitură ardelenească cu o aromă desăvârșită.

Ingrediente

 

- 600 grame carne de porc (spată)

- 4 cârnați semiafumați

- 2 cepe mari

- 5 căței de usturoi

- 150 gr sos de roșii cu ardei

- sare

- 150 ml apă

- piper

- pătrunjel verde

- ouă ochiuri

Tochitură ardelenească tradițională. Mod de preparare

 

Se taie cârnații bucățele și se aruncă într-o tigaie cu ulei încins aproximativ 5 minute. Se scot cârnații, iar în grăsimea rămasă în tigaie se pune la călit carnea tăiată bucăți mici.

După ce carnea s-a călit, se scoate într-un vas iar în grăsimea rămasă călim ceapa și usturoiul tăiate mărunt.

Când ceapa a devenit sticloasă se adaugă pun înapoi cârnații și carnea, apoi se adaugă apă caldă și sosul de roșii cu ardei. Se lasă la fiert cu capac, la foc mic, până carnea devine fragedă.

La sfârșit se adaugă sare și piper după gust și pătrunjelul tăiat mărunt.

Se servește cu mamăliguță și ou ochi.

Poftă bună!

Dacă ți-a plăcut rețeta de tochitură ardelenească, cu siguranță îți va placea și cea de prăjitură Bărăgan, desertul care făcea furori în comunism.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Lifestyle Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel