Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tată și fiu români, gest impresionant după ce s-au vindecat de Covid-19: "M-am gândit la familie"
WhatsApp
Un tată şi fiu au mers să doneze plasmă după ce s-au vindecat de Covid-19. Vlad, fiul lui Ioan, spune: „M-am gândit la familie, putea să fie oricare altă familie cum a fost a mea".
Foto ILUSTRATIV

Ioan şi fiul său Vlad s-au infectat cu noul Covid 19 în acelaşi timp. Au făcut forme uşoare de boală şi după o săptămână pe mâinile medicilor s-au făcut bine. Cât timp au fost internaţi în spital i-au ajutat cum au putut pe cei suferinzi, chiar dacă şi ei se aflau sub tratament.

„De multe ori le dădeam masca, nu aveau aer, ne spuneau, am văzut că există şi forme grave", spune Ioan Vârciu.

Ioan şi Vlad nu au uitat de semenii lor pe care i-au văzut în dureri în spital nici după ce au ajuns acasă. După ce au primit un mesaj de la Centrul de Transfuzii au mers să doneze plasma.

„E mai uşor să donezi plasmă decât sânge, ca şi un fel de dializă funcţionează, şi atunci eritrocitele se întorc înapoi în organism, şi atunci nu pierzi aşa multe lichide ca la o donare normală de sânge. Chiar nu ne-am simţit slăbiţi. Eu m-am gândit la familie, că putea să fie oricare altă familie cum a fost şi a mea, ar fi de un real sprijin", mai spune Vlad Vârciu.

Cei doi îi îndeamnă pe cei care au trecut prin boală să aibă curaj şi să doneze plasmă.

În România sunt acum peste 11.000 de oameni vindecaţi de Covid 19. Plasma cu anticorpi prelevată de la ei îi poate salva pe cei aflaţi în stare critică, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel