Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Un român, creierul unei „afaceri“ bănoase cu migranţi: Făceau cele mai grele munci
Garda civilă, în cadrul unei operațiuni, desfășurată la Sevilla, a destructurat o organizație criminală cu sediul în Vega del Guadalquivir, care se ocupa de trafic de persoane, în scopul exploatării prin muncă, favorizând migrația  ilegală,  falsificarea actelor şi spălare de bani. Cinci persoane au fost reţinute.  
garda_nationala_spania

Ancheta a început la începutul anului 2019, după ce Garda Civilă a luat aflat despre această organizație criminală, care se ocupa de exploatarea forţei de muncă. Astfel, oamenii legii au detectat la Brenes activitatea unei organizații condusă de un cetățean român care recruta migranți în țările lor de origine pentru a-i transfera în Spania unde erau angajaţi în ferme agricole.

Odată ajunse în Spania, victimele rămâneau fără acte şi erau cazate în condiţii inumane şi supuse unui control strict. Migranţii lucrau ore în şi, pentru care primeau salarii cu care abia reuşeau să se întreţină.

Organizația infracţională a obținut bani şi din chiriile pe care acești muncitori erau obligați să le plătească. În cazurile în care migranții încercau să plece, liderul organizației refuza să le returneze documentația, amenințându-i că va merge la autorități. 

Mai mult, organizația criminală folosea identitățile victimelor pentru a crea companii pe numele acestora, prin care transferau profiturile obținute, care se ridicau la 30.000 de euro pe lună.  În plus, aveau o firmă de consultanță locală care le facilita procedurile, falsificând documentația cu care justificau mișcările banilor din conturile bancare, scrie 20minutos.es.

Operațiunea a fost efectuată de Grupul de Informații al Comandamentului Gărzii Civile din Sevilla, cu sprijinul Unităților Centrale ale Serviciului de Informații, al altor Unități ale Comandamentului din Sevilla și al Comandamentului din Cordoba.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?