Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania și România caută soluţii pentru ca românii din Spania să poată deține dubla cetățenie
WhatsApp
Secretarul de stat Iulia Matei a avut joi, 29 octombrie 2020, o rundă de consultări cu secretarul de stat pentru Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Spaniei, Juan González-Barba, transmite Ambasada României în Spania.  
Iulia-Matei-Juan-González-Barba

Cei doi interlocutori au avut un schimb aprofundat de opinii privind stadiul și perspectivele relației bilaterale, precum și cu privire la evoluțiile pe o serie de dosare importante la nivelul Uniunii Europene.În ceea ce privește agenda bilaterală, cei doi oficiali au evidențiat nivelul excelent de cooperare, pe toate palierele, dintre România și Regatul Spaniei. Ambii demnitari au subliniat dorința de a continua și aprofunda cooperarea bilaterală, la nivel politic, economic și sectorial, în special în contextul aniversării, în 2021, a 140 ani de relații diplomatice.

Au subliniat interesul pentru organizarea, în contextul aniversar de anul viitor și în funcție de evoluția situației epidemiologice, a primei ședințe comune de guvern, care ar marca operaționalizarea deplină a relației de parteneriat strategic existentă între cele două state. În ceea ce privește comunitatea românească din Spania, secretarul de stat Iulia Matei a exprimat aprecieri privind modul în care autoritățile spaniole au facilitat integrarea acesteia și dialogul constructiv avut cu partea spaniolă referitor la situația cetățenilor români care locuiesc, lucrează sau călătoresc în Spania, inclusiv în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.

 

Unitate, coeziune și solidaritatea între statele membre  

 

A pledat pentru continuarea discuțiilor cu autoritățile spaniole pentru identificarea unei soluții juridice pentru ca românii din Spania care își doresc acest lucru să poată deține dubla cetățenie română și spaniolă, acesta fiind un deziderat constant al membrilor comunității române din această țară. Referitor la temele prioritare de pe agenda europeană, cei doi demnitari au evocat faptul că Uniunea trebuie să iasă întărită din contextul actual, marcat de pandemia de COVID-19. Ambii demnitari au subliniat importanța pe care unitatea, coeziunea și solidaritatea între statele membre o dovedesc într-un astfel de context delicat pentru întreaga Uniune și pentru cetățeni.

De asemenea, cei doi demnitari s-au referit la necesitatea depășirii crizei economice și sociale pe care pandemia de COVID-19 a provocat-o în toate statele membre. Cu referire la acest aspect, partea română a punctat importanța finalizării negocierilor interinstituționale în curs privind viitorul buget european și respectiv instrumentele dedicate relansării economice pentru a putea demara cât mai rapid programele de investiții și reforme necesare pentru relansarea economiilor statelor membre și continuarea procesului de convergență. Cei doi oficiali au abordat în discuții și o serie de aspecte vizând funcționarea și consolidarea pieței interne, pornind inclusiv de la „lecțiile învățate” din criza determinată de pandemia de COVID-19. In context, secretarul de stat Iulia Matei a evidențiat importanța asigurării deplinei funcționalități a pieței interne și a libertății de mișcare, care s-au dovedit esențiale în criza recentă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel