Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Româncă, spaima unui cartier din Madrid după ce a comis zeci de jafuri
O româncă a fost arestată în Spania, după ce a terorizat un cartier al Madridului cu furturile sale. 

O tânără din România a băgat spaima în afacerile din cartierul madrilen Carabanchel. Potrivit autorităților, tânăra a profitat de distragerea atenției comercianților și clienților pentru a fura portofele, serviete, computere sau telefoane. Românca opera de câteva luni în Carabanchel și camerele de securitate au surprins-o în flagrant. 

În urma unui jaf într-un magazin de lângă spitalul Gómez Ulla, ale cărui imagini au fost difuzate de emisiunea Good Morning Madrid, vecinii și comercianții din zona Vista Alegre și Carabanchel au identificat-o pe hoață, potrivit Telemadrid.

Românca este cunoscută în cartier

 

Este vorba de o fată de naționalitate română care "operează" în cartier de cel puțin un an și pe care Poliția. În ultima vreme a fost văzută mai ales în strada La Laguna, în supermarketul Día de la numărul 28 al acelei străzi și în alte unități.

"Este îmbrăcată bine și arată bine, așa că nu bănuiești nimi”, spune Carlos, un comerciant din zonă care a căzut victimă româncei.

A furat portofele de la persoane în vârstă

 

Uneori, femeia era însoțită de doi bărbați și de obicei fura portofele. Proprietarul unei alte cafenele susține că a furat portofelul multor persoane în vârstă care se aflau în local.

Elio spune că, în barul său, La Casa del Chamo  a intrat în urmă cu 8 luni și că a cerut pâine prăjită la micul dejun. Atât el, cât și soția sa, au fost neatenți o clipă și au intrat în depozit. Proftiând de neatenția celor doi, românca a furat portofelul soției, toți banii și cardurile de credit. Cu cardurile respective a încercat să scoată bani de la un ATM din Cuenca.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?