Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. „Am 15 ani și am grijă de copii”. Anunțul care a pus pe jar un român: „În loc să ai grijă de ei, mai bine ai de mine!”
WhatsApp
Un român, în vârstă de 48 de ani, a fost arestat după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o tânără de 15 ani din Zaragoza, Spania.
Foto ILUSTRATIV

Totul a pornit după ce fata, întrucât avea nevoie de bani, și-a pus pe rețelele sociale un anunț potrivit căruia caută un post de babysitter: „Sunt tânără, îmi place să am grijă de copii. Am avut grijă și de verișorii mei mai mici. Sunt cam puerilă, așa că dacă mă pune să joc ceva, voi spune da din prima!”.

Românul a văzut anunțul și i-a propus să aibă grijă de el, în loc să aibă grijă de copii: „În loc să ai grijă de copii, nu mai bine ai grijă de mine?”

Tânără a acceptat, astfel că cei doi s-au întâlnit la un apartament pe care îl avea în vecinătatea Puerta del Carmen din capitala aragoneză și, în schimbul unor relații sexuale totale, i-a dat 150 de euro, relatează presa din Spania.

Pe lângă român, au mai fost arestați alți doi spanioli care au aplicat aceeași tactică numai că, în plus, i-au dat alcool și substanțe narcotice, fata ajungând inconștientă.

Cei trei au refuzat să depună mărturie în fața procurorilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel