Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Furtuna Gloria a mai făcut două victime. Numărul morţilor a ajuns la şase
WhatsApp
Numărul persoanelor care au decedat în Spania în urma furtunii Gloria a ajuns la șase, după ce forțele de intervenție au descoperit două cadavre, informează site-ul cotidianului spaniol La Vanguardia, citat de Mediafax.
sursa foto: thelocal.es

Unul dintre cadavre a fost descoperit sub ruinele unei clădiri din provincia Alicante, care s-a prăbușit din cauza furtunii, iar pompierii informează că se așteaptă să descopere mai multe cadavre sub dărâmături.

Autoritățile au mai informat că cinci persoane sunt date dispărute, iar forțele de intervenție continuă căutările.

Gloria este una dintre cele mai puternice furtuni maritime din vestul Mării Mediterane, cu valuri care au ajuns până la zece metri înălțime în unele zone din Marea Balearelor, care mărginește regiunea spaniolă Catalonia și insulele Baleare.

Aproximativ 220.000 de persoane din provincia Girona au rămas fără energie electrică timp de câteva ore, potrivit serviciilor de urgență.

De asemenea, autostrada AP7 dintre Franța și Spania a fost blocată în zona frontierei din cauza ninsorii, iar circulația pe mai multe căi ferate a fost suspendată.

Furtuna a început de marți să afecteze și sudul Franței, unde aproximativ 1.000 de persoane din regiunea Pyrenees-Orientales au rămas fără energie electrică.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel