Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Simona Halep, DISCURS pe Arena Naţională: "Mulţumesc României pentru că m-am NĂSCUT aici!"
WhatsApp
Peste 20.000 de oameni au venit să o vadă pe Simona Halep, campioana de la Wimbledon. Sportiva noastră a prezentat în fața românilor trofeul cucerit. La festivitate au luat parte multe personalități din sport, care au venit să își arate recunoștința față de performanța realizată.

Simona Halep a ținut și un discurs. Le-a mulțumit tuturor, de la familie, până la oamenii din stafful său, lui Ilie Năstase, Ion Țiriac și românilor care au fost alături de ea.

"Este o seară specială pentru mine, şi anul trecut a fost, dar aceasta parcă este mai specială. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit şi să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile. Este o onoare să vă am alături de mine. Am fost inspirată de toţi aceşti campioni care m-au aşteptat.

Citeşte şi: Europarlamentar britanic: "Mai bine o sărbătorim pe Halep decât preşedinţia României"

Îi mulţumesc familiei, în primul rând, tuturor antrenorilor, nu vreau să le dau numele, pentru că au fost mulţi. Bineînţeles, doamnei Virginia Ruzici, lui Ilie Năstase, care ne-a iubit să iubim acest sport, şi domnului Ţiriac, care mi-a dat sfaturi destul de dure, dar au fost foarte importante. Bineînţeles, României, pentru că m-am născut aici şi aici sper să trăiesc toată viaţa", a declarat Simona Halep, la festivitatea de pe Arena Națională.

Citeşte şi: Simona Halep pe Arena Națională. Zeci de mii de români APLAUDĂ câștigătoarea Wimbledon | VIDEO

Sportiva din Constanţa a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2. Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina şi Serena Williams. Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obţinut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

sursa: Mediafax

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sport Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel