Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Se strânge lațul? Om de afaceri, trimis în JUDECATĂ în dosarul lui Tăriceanu
Un om de afaceri a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la luare de mită, după ce l-ar fi ajutat pe fostul preşedinte al Senatului Călin-Popescu Tăriceanu să primească foloase materiale de la reprezentanţii unei companii străine din domeniul IT. 

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, în cauza mediatizată prin comunicatul din data de 18 iunie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, la data faptei administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, pe 18 iunie, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Marius-Dorin Marian, la data faptei şef al cancelariei prim-ministrului. şi Petru Berteanu, la data faptei administrator al unor societăţi comerciale, în partea din dosarul Microsoft în care Senatul a respins, la începutul lunii iunie, cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că omul de afaceri ar fi ajutat un înalt demnitar să pretindă şi să primească foloase materiale, în perioada aprilie 2007 - 25 noiembrie 2008, de la reprezentanţii unei companii străine din domeniul IT, în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern prin care a fost aprobată încheierea a trei acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie, având ca obiect închirierea, de către statul român, a unor licenţe IT.

"Ajutorul ar fi constat atât în intermedierea realizării înţelegerii dintre demnitarul român şi reprezentanţii companiei străine cu privire la plata unui comision de 10% din valoarea actelor adiţionale, precum şi în facilitarea transferului folosului material în patrimoniul demnitarului", se precizează în comunicat.

Conform anchetatorilor, în baza acestei înţelegeri, omul de afaceri ar fi primit suma de 2.581.519 USD prin intermediul unei societăţi offshore, corespunzător unui procent de 10% din primele două acte adiţionale încheiate. "Comisionul corespunzător celui de-al treilea act adiţional nu ar mai fi fost achitat din cauza că a fost instalat un nou guvern, din care demnitarul nu mai făcea parte", arată DNA.

"Din suma pe care ar fi primit-o în modul descris mai sus, inculpatul ar fi remis 800.000 USD în folosul demnitarului, prin plata parţială a datoriei pe care demnitarul ar fi avut-o faţă de o companie care îi furnizase consultanţă politică în perioada 2007 - 2008. Diferenţa din comisionul încasat ar fi rămas în patrimoniul inculpatului şi al unei persoane apropiate de acesta, fiind blocată parţial de autorităţile judiciare din Austria", mai menţionează procurorii.

În luna noiembrie 2018, DNA a anunţat că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?