Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Momente emoționante pe scena TNB după anunțul concedierilor ordonate de guvernul Dăncilă
Tăierea bugetului pentru Cultură ordonată de Guvernul Dăncilă a dus la disponibilizări, dar și la anularea unor spectacole.  Teatrul Național din București a anunțat că 54 de persoane vor fi în șomaj începând de luni. Teatrul Național din București este considerat cel mai mare teatru din Europa, cu șase săli indoor și una în aer liber. 

 La finalul spectacolelor "Orchestra Titanic" și "Viforul" , actorii Teatrului Național din București au ieșit în fața publicului și le-au povestit spectatorilor care au fost șocați despre situația dramatică prin care trec instituțiile de cultură, dar și despre colegii de la tehnic disponibilizați în urma tăierilor bugetare. 

Actorul Mihai Călin a ținut un discurs emoționant.

"Din cauza unor tăieri de buget în cultură, situația a devenit foarte grea și colegii noștri, cam 55 de oameni din corpul tehnic al Teatrului Național, sunt dați afară. Ii invităm pe scenă alături de noi pe colegii noștri care ne ajută să facem Orchestra Titanic", a spus Mihai Călin.

 Și actorul Marius Manole a vorbit despre concedierile ordonate de guvern la Realitatea TV: "Pe 30 iunie intenționam să ne adunăm în Piața Victoriei să protestam împotriva tăierilor bugetare la instituțile de cultură. Noi tocmai trecem printr-un moment foarte greu.

La Teatrul National, 57 de oameni au fost concediati în pragul concediului din cauza acestei tăieri bughetare, din cauza acestor concedieri, în toamnă s-ar putea să avem sălile blocate să nu ne putem juca spectacolele în acele 6-7 sali pe care TNB le are după reconstructie. Si așa aveam foarte puțini oameni".

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
DCMedical.ro | 14 sep 2019, 15:52
11 simptome subtile ale diabetului