Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii repatriați din Italia nu vor mai cazați la hotelurile de pe litoral. Încă 380 au ajuns aseară
WhatsApp
380 de români repatriați din Italia și îmbarcați în două avioane au aterizat vineri seară pe aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanța. Aceștia vor merge în carantină în județele lor și nu în hotelurile de pe litoral, așa cum s-a întâmplat până acum. 
Sursa foto: captură NRK

Cetățenii români aduși prin misiunea umanitară pe Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu" Constanța vor fi transportați către județele de domiciliu, a anunțat Prefectura Constanța.

Astfel, în urma sosirii pe Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu" Constanța a celor două avioane din Italia, cu aproximativ 380 de pasageri, aceștia nu vor mai fi carantinați în județul Constanța.

Până vineri, pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanța mai ajunseseră 705 persoane, îmbarcate în cinci aeronave venite din Torino, Roma și Veneția.

605 dintre acestea au intrat în carantină instituționalizată într-un hotel din Mamaia și în sanatoriul de la Techirghiol, iar 100 au fost transportate și carantinate în județul Tulcea.

"Pentru românii sosiți cu primul transport, aflați în carantină pe raza județului Constanța, perioada legală de carantinare expiră săptămâna viitoare și vor fi sprijiniți să ajungă, în siguranță, acasă", a transmis Prefectura Constanța, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel