Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, pe primul loc la Campionatele Balcanice de Atletism
WhatsApp
România a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii la Campionatele Balcanice de atletism indoor pentru seniori, desfăşurate sâmbătă la Istanbul, cu 5 de aur, 2 de argint şi 5 de bronz.

Ucraina a ocupat locul secund, cu 5-1-1, iar pe locul al treilea a fost Turcia, cu 3-7-6, etc.

La feminin, România s-a impus detaşat, cu 5-1-4, urmată de Ucraina, 2-0-1, şi Turcia, 1-4-1, iar la masculin primul loc a revenit Ucrainei, 3-1-0, urmată de Turcia, 2-3-5, şi Serbia, 1-1-2, în timp ce România s-a clasat pe 11, cu 0-1-1.

Medaliile de aur ale delegaţiei României au fost cucerite de Andrea Miklos la 400 m (52.64), Cristina Bălan la 800 m (2:07.17), Roxana Bîrcă la 1.500 m (4:20.33), Florentina Iuşco la lungime (6,53 m) şi Andreea Panţuroiu la triplusalt (13,75 m).

Medalii de argint au câştigat Bianca Răzor la 800 m (2:07.18) şi Cristian Pîslaru la 400 m (47.49).

Cele cinci medalii de bronz au fost obţinute de Camelia Gal la 400 m (53.27), Claudia Prisecaru la 3.000 m (9:20.92), Anamaria Nesteriuc la 60 mg (8.21) şi de ştafetele de 4x400 m, feminină (Cristina Daniela Bălan, Florina Ştefana, Roxana Bîrcă li Camelia Gal - 3:48.09) şi masculină (Vlad Dulcescu, Constantin Andonii, Mihai Pîslaru, Robert Parge - 3:13.86).

România, pe primul loc și la juniori

 

România a participat cu 26 de atleţi, 14 la masculin şi 12 la feminin, la cea de-a 25-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism indoor.

Pe locul al patrulea s-au clasat Florina Ştefana la 1.500 m (4:27.82) şi Rareş Toader la greutate (19,63 m).

Cosmin Dumitrache a ocupat locul 5 la 60 mg (8.09), Ionuţ Anton a fost al şaselea la 60 mg (8.21), pe locul al şaptelea au terminat Diana Ion la triplusalt (12,86 m), Robert Breahnă la 60 m (6.86) şi Răzvan Grecu la triplusalt (15,62 m), pe opt au încheiat Robert Parge la 400 m (48.12), Adrian Garcea la 1.500 m (3:56.46) şi Mihai Donisan la înălţime (2,10 m), pe nouă s-au clasat Gabriel Bitan la lungime (7,44 m) şi Alexandru Tache la triplusalt (15,53 m), Marius Ţone a fost al zecelea la 60 m (6.87), iar Cristina Iacoban s-a clasat pe 14 la 60 m (7.80).

În weekend-ul trecut, România a participat cu 23 de atleţi la Campionatele Balcanice de atletism pentru juniori, indoor, tot la Istanbul, cucerind 9 medalii, dintre care 3 de aur, 2 de argint şi 4 de bronz, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sport Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel