Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria interzice circulaţia camioanelor. Timp de două zile traficul este restricţionat
WhatsApp
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Artand, despre faptul că începând de joi, 22.10.2020, ora 23.00 (ora României) până vineri, 23.10.2020, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.   
camion

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 23.10.2020 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme nu este afectat de aceste restricții.

Pentru evitarea timpilor de așteptare ridicați, care s-ar putea forma ca urmare a reluării traficului pentru autovehiculele de mare tonaj, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru aceste mijloace de transport. Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. 

În continuare,  Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise transportului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, precum şi consultarea aplicaţiei Trafic on-line  pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel