Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Radu Mazăre, mesaj în fața judecătorului: Sunt de ACORD. Mișcare de ultimă oră
WhatsApp
Radu Mazăre a cerut, vineri dimineață, magistraților de la instanța supremă, revocarea arestului preventiv în dosarul Polaris, întrucât măsura nu are sens, el fiind deja încarcerat după o condamnare definitivă în alt dosar. Potrivit avocatului, măsura e o colivie mică, forțată peste una mai mare. Din câte se pare, mișcarea ar avea drept miză mutarea lui Mazăre la un penitenciar mai "prietenos".  

„Astăzi (vineri, n.r.) s-a susținut de către parchet necesitatea menținerii măsurii preventive în dosarul Polaris pentru domnul Mazăre. Opinia noastră este că această măsură nu mai este utilă. Este de notorietate - domnul Radu Mazăre execută deja o pedeapsă privativă de libertate. Așa cum m-am exprimat și în sala de judecată, este vorba de o colivie mai mică care se încearcă a fi îndesată pe o colivie mai mare. Din punct de vedere juridic, nu are niciun fel de rațiune. Așteptăm verdictul evident există cale de atac pe care, dacă va fi nevoie, o vom exercita”, a declarat avocatul lui Radu Mazăre, Tiberius Bărbăcioru.

Potrivit avocatului, dacă instanța va revoca măsura arestului preventiv, este puțin probabil ca fostul primar al Constanței să fie mutat în alt penitenciar. În prezent, acesta se află la Rahova.

Prezent și el în sala de judecată, Radu Mazăre a cerut magistraților instanței supreme revocarea măsurii preventive: „Sunt de acord cu cele spuse de avocat și vă rog să-mi ridicați măsura arestului preventiv”.

„Solicităm să constatați că inculpatul se afla sub puterea mandatului, aceste temeiuri se mențin și acum, necesită verificare. Inculpatul s-a sustras de la cercetarea penală și la executarea pedepsei, solicităm să constatați caracterul legal și temeinic al măsurii preventive”, a spus procurorul.

Decizia judecătorului 

Instanța s-a pronunțat și a decis să mențină măsura arestului preventiv pentru Radu Mazăre.

Radu Mazăre a fost plasat inițial, în acest dosar, sub control judiciar, însă fostul edil a încălcat condiţiile şi a plecat în Madagascar, fiind emis ulterior mandat de arestare pe numele său.

Mazăre a fost condamnat, în primă instanţă, la 9 ani şi 10 luni ani de închisoare în dosarul „Polaris”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel