Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Protest 10 august diaspora. Răducanu, român din Anglia, interviu care le dă fiori politicienilor
WhatsApp
Marius Răducanu este un buzoian care se întoarce acasă rar. De 15 ani trăiește departe de copii, cu dorul în suflet, în afara granițelor, și face tot posibil să le asigure o viață bună. Nici de majorat nu a putut să-i fie alături fiului său. Durerea doar el o știe, iar anii pierduți în străinătate, departe de casă, nu îi va recupera niciodată.
Marius Răducanu

România nu a putut să-i ofere nicio șansă de izbândă. A trebuit să plece departe, dar promite că se va întoarce definitiv. Acum se află în Anglia. Primul pas îl va face pe 10 august, la protestul din Piața Victoriei când va veni să le strige politicienilor că așa nu se mai poate, că a venit timpul ca liderii să se gândească și la oamenii de rând.

Marius Răducanu a zis că trebuie să tragem un semnal de alarmă și speră că pe 10 august să i se alăture în stradă și alți români fie din diaspora, fie de acasă.

”Da, sigur că vin! Cum să nu merg la protest?!”, a fost prima reacție când l-am întrebat pe Marius Răducanu dacă are de gând să vină în Piața Victoriei.

”Polticienii ne-au făcut să plecăm din țară după ce i-am deranjat în afaceri. Au făcut în așa fel încât oamenii lor din Poliție au băgat la pușcărie persoane care erau pentru ei o amenințare în afaceri. Mi-au întins atâtea capcane, iar oamenii  din PSD au făcut numai nenorociri. Toate contractele le dau numai la rude”, a spus buzoianul care locuiește acum în Anglia.

Știridiaspora.ro: Ce mesaj aveți pentru PSD?

”Să îi luăm pe toți să-i arestăm, să confiscăm tot. Le lăsam 100.000 de euro la fiecare și o casă, restul să meargă la bugetul țării și să punem la putere oameni simpli care sunt susținuți de popor. PSD să plece! Să plece toată clasa politică care a guvernat țara de la Revoluție și până acum. Că au fost sau nu la guvernare... tot trădători de țară sunt!”, a mai zis Marius Răducanu într-un interviu pentru Știridiaspora.ro.

Știridiaspora.ro: Cum vedeți scandalul cu românul care și-a pus la mașină plăcuțe cu ”mu#e PSD”?

”Să se facă dreptate, să plătească cine a facut abuzul, iar el să fie lăsat în pace. Să îi bage la pușcărie pe cei care au făcut abuzul: de la polițist până la cel care a dat comanda. Fiecare om are dreptul să pună la mașină orice număr dacă țara respectivă eliberează plăcuțele de înmatriculare”, ne-a mai zis românul din diaspora.

Știridiaspora.ro: Vreți, la un moment dat, să vă întoarceți în Romania? Cum arată România în care ați vrea să vă întoarceți?

”Aș vrea să găsesc o Românie ca în țările din Vest: vreau să fie mai puțină corupție și mi-ar plăcea ca fiecare cetățean să aibă șansa să faca ceva în țara lui, proiecte pentru dezvoltarea României. Aș mai vrea o clasă politică care luptă pentru poporul său. Se răscolesc în mormânt strămoșii noștri care au luptat cu sângele lor pentru a ne fi bine nouă, în timp ce PSD a vândut țara pentru binele lor. Vorbesc din postura unui cetățean care a avut și sute de mii de euro. Și eu am fost sărac, dar nu am putut să calc peste cadavre sau să fac rau alcuiva pentru a-i fi bine familiei mele. Trebuie să încercăm să facem ceva pentru copiii și nepoții noștri. Viața mea deja s-a dus”, ne-a mai zis Marius Răducanu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Interviuri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel