Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Program de urmărire a contagierilor cu COVID-19, lansat de Anglia şi Scoţia
WhatsApp
Azi a fost lansat un program de urmărire a contagierilor cu COVID-19, de către autorităţile din Anglia şi Scoţia, ce presupune o parte fundamentală a planului de relaxare a izolării impuse pentru a preveni răspândirea virusului, relatează EFE.
Foto ILUSTRATIV

În cele două regiuni britanice, cele mai populate, cu 56 şi respectiv 5,45 milioane de locuitori - 66,6 milioane în total în Marea Britanie - mii de "urmăritori" vor suna sau vor scrie persoanelor care au rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus pentru a putea stabili contactele lor recente şi a cere acestora să se izoleze timp de 14 zile, chiar dacă nu prezintă simptome.

Începând de joi, britanicii de orice vârstă care dezvoltă simptome, pe lângă faptul de a se izola, trebuie să solicite prin telefon sau internet un test de diagnosticare, iar dacă rezultatul este pozitiv vor fi înregistraţi.

Autorităţile sanitare din Anglia dispun de 25.000 de angajaţi pentru a se ocupa de această activitate de urmărire, în timp ce Scoţia, al cărei guvern anunţă joi alte măsuri de relaxare, are la rândul său o echipă proprie.

Irlanda de Nord a activat deja sistemul său de urmărire a contagierilor, în timp ce iar Ţara Galilor va face acelaşi lucru de la 1 iunie.

În Anglia "urmăritorii" încep de joi să se pună în contact prin telefon, SMS sau e-mail, cu 2.013 de persoane ale căror rezultate au fost pozitive la testele de coronavirus.

Ministrul sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că are încredere că "marea majoritate a populaţiei va colabora la acest program cu caracter voluntar, menit să ducă la o gestionare localizată a pandemiei şi să permită funcţionarea societăţii în general.

Guvernul premierului Boris Johnson prevede să realizeze acelaşi proces de urmărire a posibilelor contagieri printr-o aplicaţie pe telefoanele mobile, care se află încă în fază de probă în cadrul programului-pilot realizat pe insula Wight

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel