Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Sloveniei a tăiat banii pentru Agenția Națională de Presă care trăiește din colectă publică pentru că a criticat Guvernul
Organizaţii ale jurnaliştilor sloveni au lansat luni o colectă în sprijinul agenţiei de presă naţionale STA, lipsită de finanţare de la bugetul de stat de către premierul Janez Jansa, potrivit AFP.  

Obiectivul lor este de a strânge suma de două milioane de euro, care ar fi trebuit să-i fie alocată în acest an, au explicat autorii acestei iniţiative, sprijiniţi de confraţi din alte ţări.

"Guvernul încearcă să exercite presiuni asupra agenţiei pentru a-i înlocui conducerea şi a prelua controlul asupra conţinutului editorial", denunţă Asociaţia jurnaliştilor DNS şi sindicatul SNS într-un comunicat comun.

Cele trei principale cotidiene ale ţării, Delo, Dnevnik şi Vecer, i-au invitat în editorialele lor pe cetăţeni să participe la această campanie de "crowdfunding".

Jensa, pe filiera Viktor Orban



Premierul conservator, aliat al suveranistului ungar Viktor Orban, a instaurat de la revenirea sa la putere în primăvara anului 2020 un climat de neîncredere faţă de presă, criticându-i cu regularitate pe jurnalişti pe Twitter.

În acest context, el desfăşoară de mai multe luni o ofensivă împotriva STA, pe care a calificat-o drept "ruşine naţională" pentru tonul său considerat prea critic faţă de putere.

După un avertisment al Bruxelles-ului, care invitase statele membre să lase presa să lucreze liber, guvernul deblocase în ianuarie plata pentru ultimul trimestru din 2020.

Dar de atunci a îngheţat din nou fondurile, cerând plecarea directorului STA, Bojan Veselinovic, şi acces la informaţii contabile.

Lipsa banilor ameninţă supravieţuirea agenţiei slovene şi plata salariilor celor circa 90 de angajaţi ai săi.

La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană, ca răspuns la o sesizare din Slovenia, a "autorizat, în virtutea reglementărilor UE în materie de ajutoare de stat, acordarea unei compensaţii de 2,5 milioane euro pentru STA în contrapartidă la exercitarea misiunii sale în serviciul public".

"Acest element întăreşte pluralitatea media şi a surselor de informare în toată Uniunea Europeană", a comentat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
DCBusiness.ro | 7 mai 2021, 23:11
PLANTA MINUNE care vindecă peste 150 de BOLI