Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul italian Conte, optimist: „Nu vom avea blocaje noi, revenirea la normal este aproape” 
WhatsApp
Premierul italian Giuseppe Conte a declarat, într-o conversație cu cotidianul „Corriere della Sera”, că pe teritoriul Italiei nu vor mai fi blocaje şi că școlile se vor redeschide.
giuseppe_conte

„Știu că nu vom avea noi închideri, că nu vom risca noi blocaje. Ştiu pentru că am lucrat și continuăm să lucrăm în acest sens în fiecare zi. Suntem implicați în calitate de Guvern, de Protecție Civilă, de Comitet Tehnico-Științific. Suntem liniștiți pentru că am creat o rețea sanitară eficientă”, a declarat premierul italian Giuseppe Conte într-o conversație cu cotidianul „Corriere della Sera”, citat de publicația italiană Rain News.

„Dacă acum ne laudă toate guvernele străine, înseamnă că am făcut ceva bun. Nu vreau să irosesc tot efortul depus”, a spus Conte, amintind că „am gestionat o situație de urgență fără precedent în lume”. „Nu vreau să neg că ar fi putut exista unele erori sau omiteri, dar acestea sunt aspecte care au avut un impact minim. Vreau să le spun cetățenilor că revenirea la normal este acum aproape și aceste relaxări pe care le vom introduce în noul decret o demonstrează. Voi reitera acest mesaj în următoarele ore, convins că s-a înțeles deja cum este această politică a pașilor mici, avansând treptat, ne va scoate dintr-o tragedie care ne-a copleșit pe toți”, adaugă premierul Italie.

Având în vedere lansarea următorului decret, premierul explică unele dintre „deschiderile” care vor fi incluse în document. Și, cu privire la școală, Conte garantează: „Este angajamentul meu cu tinerii, familiile, țara. Angajamentul meu cu profesorii și cu personalul. Școala reîncepe, nu există niciun dubiu”.

 

Măștile şi distanțele sunt fundamentale

 

„Am fost întotdeauna riguros, dar nu regret nimic. Când am decis să închidem au spus că trebuie să ținem deschis. Când am vrut să începem deschiderea, ne-au cerut să fim rigizi. M-am confruntat întotdeauna cu miniștrii și cu oamenii de știință și acum am percepția că dacă vom permite relaxări vom face bine”, explică Conte.

 Primul ministru italian vorbește despre „navele de croazieră care trebuie să înceapă să călătorească din nou, deoarece turismul este o piesă fundamentală a economiei noastre”, se concentrează „pe târgurile și conferințele pe care trebuie să le organizăm, pentru că numai în acest fel toate activitățile pot fi reluate”. Măștile, distanțele „sunt fundamentale, dar nu trebuie percepute ca o limitare”.

„Am înțeles nerăbdarea managerilor, tot ceea ce se oprește riscă să se piardă. Știu că există familii care au probleme să ajungă până la sfârșitul lunii. Criza barurilor și restaurantelor poate avea un impact grav”, continuă Conte. „Cu privire la discoteci sunt foarte precaut, sincer nu mi se pare încă potrivit să acordăm permisiune, este prea periculos. Se transpiră, se bea împreună, se stă aproape”, a concluzionat Giuseppe Conte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel