Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Conte anunță că ar putea folosi banii de la UE pentru un pod URIAȘ care va lega Sicilia de restul țării
WhatsApp
Premierul Giuseppe Conte s-a adresat Italiei în această seară și a anunțat că ar putea folosi banii oferiți de Uniunea Europeană din planul de salvare, pentru a construi un pod de 10 kilometri care să lege Sicilia de partea peninsulară a țării. 

În prezent, distanța de aproximativ 10 kilometri dintre insula Sicilia și partea peninsulară a Italiei este parcursă cu feribotul. 

"După aproximativ o lună, începând cu data de  4 mai, cifrele sunt încurajatoare. Putem reporni țara," a declarat Giuseppe Conte în debutul conferinței de presă. 

"Merităm zâmbetul și bucuria după săptămâni de sacrificii grele. Dar este bine să ne amintim mereu că, dacă suntem printre primele țări europene care pot reporni activitățile este pentru că am convenit cu toții să schimbăm în mod radical obiceiurile noastre de viață ", a continuat Conte care a subliniat necesitatea distanțării sociale și a purtării măștii de protecție în continuare. 

Podul din Sicilia, așteptat cu nerăbdare de italieni



"În primul rând, trebuie să ne concentrăm asupra turismului, deoarece, a amintit premierul, „frumusețea Italiei nu a fost niciodată pusă în carantină”. 
Prin urmare, pentru a atrage fluxuri importante de turiști din exteriorul țării va fi nevoie și de o îmbunătățire a infrastructurii și vom continua cu „îmbunătățirea rețelei feroviare, deoarece rețeaua este în prezent inacceptabilă. Când vor exista planuri, mă voi așeza la o masă și voi evalua și podul peste strâmtoare”, a declarat Conte.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel