Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Președintele Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Poliției Române: „La mulți ani!”
WhatsApp
Klaus Iohannis a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Zilei Poliţiei Române, în care le solicită poliţiştilor să fie un model de conduită şi responsabilitate şi să aplice legea cu fermitate, dar şi cu respect faţă de demnitatea umană.
Foto ILUSTRATIV

"Dragi poliţişti, sunteţi printre cei care aveţi capacitatea de a contribui semnificativ la susţinerea eforturilor pentru ca ţara noastră să depăşească cu bine momentele grele prin care trecem împreună.

Misiunea dumneavoastră este de a proteja oamenii şi, în acelaşi timp, de a asigura un climat social de echitate, echilibru, siguranţă şi de încredere. În acest context dificil, aveţi datoria morală să fiţi un exemplu de conduită şi de responsabilitate pentru cetăţenii în mijlocul cărora va desfăşuraţi activitatea şi pe care îi serviţi, să faceţi dovada încrederii care v-a fost acordată şi să aplicaţi legea cu fermitate, dar şi cu respect faţă de demnitatea umană.

Îndeplinindu-vă îndatoririle cu cinste, integritate şi onestitate veţi consolida sentimentul de siguranţă de care cetăţenii au atât de multă nevoie în aceste momente şi veţi fi de ajutor semenilor noştri.

Dragi poliţişti, fiţi vigilenţi, fiţi fermi în aplicarea legii şi, în egală măsură, protejaţi-i pe cei care au nevoie acum de sprijin! Chiar dacă inamicul este unul invizibil, lupta este una cât se poate de reală şi este o luptă pe care suntem obligaţi să o câştigăm", spune președintele Klaus Iohannis în mesaj.

 

Poliţia Română, instituţie cu un rol esenţial în menţinerea ordinii publice şi în garantarea siguranţei tuturor cetăţenilor români

 

Președintele Klaus Iohannis le mulţumeşte poliţiştilor pentru toate sacrificiile pe care le fac în această perioadă, pentru profesionalism şi curaj.

"Vă transmit gânduri bune şi sănătate, alături de mulţumiri, familiilor dumneavoastră pentru sprijinul şi înţelegerea acordate.

La mulţi ani!", conchide şeful statului, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel