Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pico de Galo cu ton, rețeta cu care Mircea Terhetea, un jurist plecat în Spania ca bucătar, a impresionat la Chefi la Cuțite
WhatsApp
Mircea Terhetea a stat 9 ani in Spania, apoi a decis să își deschidă un restaurant în România. Înainte să plece în Peninsula Iberică, a fost jurist în țară, dar asta nu l-a mulțumit. Așa că a acceptat două slujbe în Madrid, unde a muncit pentru afacerea lui. La Chefi la cuțite a gătit Pico de Galo cu ton.
Mircea Terhetea / Chefi la Cutite

Mircea Terhetea are 35 de ani și este Deva. În țară a absolvit facultatea de drept din Cluj, apoi un master în drept penal, dorindu-și să ajungă să profeseze ca avocat sau magistrat. A lucrat 2 ani ca jurist, apoi a decis să plece în Spania, unde a stat 9 ani.

Lucram de dimineața de la 12 până seara la 10 la restaurant, apoi de la 11 seara și până la 10 dimineața eram la fabrica de pâine. Ceea ce m-a făcut să accept aceste două joburi și să continui cu ele a fost exact ideea asta, de-a avea ceva al meu, adică afacerea mea.

Pasiunea pentru gătit a apărut în Ibiza, după 4 ani și jumătate de gătit la Madrid. Am reușit să ajung la școli în Spania și atunci am văzut că e o lume frumoasă și începe să te atragă. (...) Am venit la Chefi la cuțite fiindcă aveam nevoie de o provocare în viața mea, trebuia să fie ceva nou”, a dezvăluit tânărul, în timp ce și-a pregătit rețeta picantă.

Mihai Terhetea: M-am supărat pe sistemul românesc și am decis să iau drumul străinătății

 

Ca să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, Mircea Terhetea a pregătit Pico de gallo cu ton, o rețetă mexicană. În final a luat toate cele 3 cuțite ale chefilor.

„Am lucrat prin Madrid, prin Ibiza, am lucrat cu bucătari, eu fiind maitre și somelier. (...) M-am supărat pe sistemul românesc și am decis să iau drumul străinătății. În țară trebuie să 'împingi' ca să ajungi undeva, și nu îmi 'place' să împing.

De un an de zile m-am întors în țară, mi-am deschis restaurantul meu, încerc să îl țin deschis pe timp de pandemie. E un restaurant cu specific mediteranean. Am venit la emisiune ca să mă reinventez”, a dezvăluit concurentul.

Rețeta Pico de Galo cu ton:

 

Numele „Pico de Gallo” în spaniolă înseamnă „cioc de cocoș” și descrie felul în care roșiile sunt tocate în unghiuri ascuțite și faptul că sosul salsa este „pișcător“, de la chili. 

Pentru a prepara Pico de gallo cu ton, aveți nevoie de: 500 g. roșii, 2 fire de ceapă roșie verde, 1 buchet de mentă proaspătă, 1 lămâie, 1 lingură ulei de măsline extravirgin.

Pregătirea Pico de gallo este foarte simplă: spălați roșiile și uscați-le bine. Tăiați-le în triungiuri foarte mici și transferați-le într-un castron. Se adaugă sare, piper și ulei de măsline extravirgin.

Curățați și tocați ceapa verde roșie. Aceasta  este de preferat pentru că este mai dulce decât ceapa clasică și adăugați-o peste roșiile cherry tocate, amestecând cu o lingură.

Adăugați la legume coaja unei lămâi organice și câteva frunze de mentă, bine spălate și rupte cu mâinile.

Lăsați Pico de gallo să se odihnească la frigider cel puțin o jumătate de oră și serviți ca acompaniament o conservă de ton în ulei de măsline, sau făcută proaspăt pe grătar și sos salsa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel