Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pelerinaj ANULAT de Sf. Dimitrie. Patriarhia: "Excesiv DISPREŢ"
WhatsApp
„Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni”, susține Patriarhia Română, după anularea pelerinajului de Sfântul Dimitrie din Capitală.

„Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare. Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată. Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române.

Conform acestora, „Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, menționează că pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări.

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, nu va avea loc, pentru că riscul de infectare cu Covid-19 este foarte mare, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Citeşte şi: Încă un pelerinaj din România va fi ANULAT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cultura si Traditii Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel