Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OUG anticipate, în Monitorul Oficial. Reacţia PSD: "Un rai al fraudelor! O ordonanţă nelegiuită"
WhatsApp
Ordonanţa de Urgenţă pentru alegerile anticipate a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, după ce mai întai a ajuns la Senat. Președintele PSD Marcel Ciolacu spune că actul normativ va transforma România într-un „rai al fraudelor electorale”.

După ce OUG privind alegerile anticipate a fost publicată în Monitorul Oficial, liderul PSD, Marcel Ciolacu a scris, pe Facebook, că România se va transforma în „rai al fraudelor electorale”. PSD va sesiza de urgenţă Avocatul Poporului

„PNL a legiferat astăzi (vineri – n.r.) TURISMUL ELECTORAL! O ordonanţă nelegiuită, cu aviz NEGATIV de la Consiliul Legislativ, care va transforma România într-un rai al fraudelor electorale! O batjocură la adresa democraţiei! Ce garanţie vor avea românii că reprezentanţii lor vor fi aleşi corect?! Atât timp cât oricine va putea vota oriunde?! Este corect ca un bucureştean să decidă reprezentantul unui braşovean? Sau invers? Lucrurile sunt clare: Orban încalcă statul de drept şi s-a folosit de funcţia pe care vremelnic o deţine pentru a servi DOAR interesele PNL! Nimic pentru interesele românilor!”, spune Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, PSD va sesiza Avocatul Poporului pentru a opri „acest şir întreg de abuzuri şi ilegalităţi”.

„Legiferarea turismului electoral de către PNL trebuie stopată la Curtea Constituţională!”, mai scrie Ciolacu.

Ordonanţa de Urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ. Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot in Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora. De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât în prezent.

În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel