Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Olanda vrea să interzică bancnota de 500 de euro şi plăţile cu bani cash
WhatsApp
Nimeni nu umblă cu mii de euro cash în buzunar şi vrea să facă cumpărături. Decât criminalii. Asta susţin olandezii, care vor să impună în Europa o limită pentru plăţile cu bani lichizi.
Olanda vrea să interzică bancnota de 500 de euro şi plăţile cu bani cash

Ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, conduce o mişcare europeană comună care cere interzicerea bancnotei de 500 de euro şi plăţile în numerar de peste 5.000 de euro, pentru a preveni spălarea de bani şi alte activităţi infracţionale.

Ministrul le-a spus parlamentarilor că planul are susţinerea Belgiei, Franţei, Italiei şi Spaniei, fiind prevăzută şi posibilitatea ca fiecare ţară să micşoreze plafonul până la care sunt permise plăţile cash, relatează Observator. Hoekstra, de altfel, îşi doreşte pentru Olanda limitarea plăţilor cu bani lichizi la maxim 3.000 de euro.

Decizia de interzicere a bancnotei de 500 de euro nu-i va afecta pe consumatorii obişnuiţi deoarece ei fac rareori plăţi în numerar de peste 1.000 de euro în Olanda, a explicat ministrul de Finanţe.

 

Bancnota de 500 de euro nu mai este emisă

 

Conform deciziei Băncii Centrale Europene, bancnota de 500 de euro nu mai este emisă dar încă mai sunt în circulaţie aproximativ 400 de milioane de bancnote, echivalentul a 200 de miliarde de euro.

Hoekstra şi omologii săi europeni vor retragerea completă a bancnotei, susţinând că este în principal folosită pentru tranzacţii ilegale.

"Analiştii au arătat că în cele din urmă bancnotele ajung în ţări din America Latină, Mexic şi China, unde nu poţi plăti nici măcar un pachet de unt în euro", a apreciat Theo Akse, fost şef al organismului de combatere a spălării banilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel