Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O tânără mamă din Botoșani, înjunghiată cu 12 lovituri de cuțit de concubin
WhatsApp
O tânără mamă a fost atacată violent, vineri noapte, într-o localitate din județul Botoșani.

Tânăra, în vârstă de 19 ani, a fost înjunghiată cu 12 lovituri de cuțit de concubinul ei.

Potrivit reporterului Antena 3, aceasta ar fi acum în afara oricărui pericol.

„E drept că rănile sunt superficiale la nivelul feței, însă sunt și răni adânci, așa că ea a fost trasnportată de urgență la spitalul din Iași, iar în acest moment se află sub supraveghere mediicală și așa va rămâne în următoarele zile", a spus reporterul Antena 3.

Agresorul, în vârstă de 24 de ani, s-a îmbătat la un bar din localitate și a venit acasă împreună cu alți doi tineri, pentru a continua petrecerea. După plecarea invitaților, tânăra i-a reproșat bărbatului că cei mici au fost treziți din somn, iar bărbatul s-a enervat și a lovit-o cu un cuțit, de mai multe ori, la nivelul pieptului și al gâtului.

Neoficial, ar fi vorba despre un număr de 12 lovituri, care au provocat o hemoragie masivă și pierderea cunoștinței.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel