Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O tânără a murit de Covid-19 la bordul unui avion. Judecător: „Covid-19 nu are restricții de vârstă” 
WhatsApp
O tânără care a murit în timpul unui zbor din Arizona către Texas, în urmă cu trei luni, după ce a acuzat probleme respiratorii, suferea de Covid-19, au anunțat duminică oficiali americani.
covid_america

Identitatea femeii nu a fost dezvăluită, ci doar că era originară din Garland, Texas și avea între 30 și 40 de ani. Ea a murit pe 25 iulie, în timp ce avionul se pregătea să decoleze, însă autoritățile din Dallas County au fost informate abia în urmă cu câteva zile că era bolnavă de Covid-19.

Femeia ar fi avut mai multe probleme de sănătate, iar după ce s-a urcat în avion a acuzat probleme respiratorii. „A devenit dificil pentru ea să respire și au încercat să îi dea oxigen. Nu a funcționat. Ea a murit pe pista de decolare”, a declarat judecătorul Judle Clay Jenkins pentru NBC Dallas. El a precizat că autoritățile locale au fost informate abia în urmă cu câteva zile că femeia avea Covid-19.

Nu este clar dacă femeia știa că este infectată cu coronavirus în momentul în care s-a urcat în avion, potrivit NBC News. Judecătorul a adăugat că moartea tinerei trebuie să reamintească tuturor că „Covid-19 nu are restricții de vârstă” și încurajează oamenii să nu creadă că sunt invincibili în fața bolii doar pentru că „nu sunt în categoria de risc”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel