Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O nouă problemă pentru zborurile cu avionul: viespile
O mică insectă care a evitat controalele stricte de biosecuritate din Australia amenință siguranța avioanelor de pe aeroportul din Brisbane, relatează CNN.
avion_pasageri

Originară din America Centrală și de Sud și Caraibe, viespea găurii de cheie a cauzat pentru prima dată probleme pe un aeroport în 2013, când a forțat un Etihad Airways A330 cu destinația Singapore să se întoarcă după câteva minute în zbor.

Odată ajunși la sol, lucrătorii de întreținere au găsit tubul pitot al pilotului - instrumentul din exteriorul avionului care măsoară viteza aerului - aproape complet blocat cu pământul din care insecta și-a construit cuibul, potrivit unui raport al Biroului australian pentru siguranța transporturilor.

Pentru viespi, tuburile pitot sunt cavitatea perfectă în care pot construi rapid un cuib - avionul Etihad a staționat doar două ore înainte de zborul eșuat.

 

Există riscul ca viespile să poată călători către alte aeroporturi

 

Un prim studiu pe plan mondial privind impactul viespilor asupra tuburilor pitot, comandat de Brisbane Airport Corporation, a fost publicat săptămâna aceasta.

Cercetătorii spun că, fără o gestionare adecvată, există riscul ca viespile să poată călători către alte aeroporturi australiene - și chiar țări din apropiere, cu condițiile semi-tropicale, potrivite pentru ca insecta să prospere.

Montate în partea din față a avioanelor, tuburile pitot oferă informații despre viteza avionului. Când tuburile pitot nu funcționează, A330 trece automat în modul manual, forțând piloții să preia comenzile. Așa s-a întâmplat cu zborul Etihad.

Nu au existat incidente majore pe Aeroportul Brisbane din cauza viespilor, dar accidente din alte părți au fost legate de insectă.

De exemplu, zborul 301 al Birgenair s-a prăbușit în largul coastei Republicii Dominicane în februarie 1996, ucigând 189 de pasageri și echipajul. Raportul accidentului spunea că „cauza probabilă” a blocajului tubului pitot este „noroiul și / sau resturile de la o mică insectă” care au intrat în timp ce aeronava era la sol.

 

Cercetătorii au folosit imprimante 3D

 

În 2018, Autoritatea de Siguranță a Aviației Civile din Australia (CASA) a emis o alertă cu privire la pericolele infestării cu viespi. Tuburile pitot blocate ar putea provoca pierderea totală a indicatoarelor de viteză și altitudine, situație care ar putea fi „periculoasă”, a avertizat buletinul.

CASA a sfătuit companiile aeriene să acopere tuburile pitot în timp ce așteaptă pe aeroportul Brisbane. Cu toate acestea, nu este obligatoriu, motiv pentru care încă se produc blocaje. În total, 26 de incidente au fost raportate între noiembrie 2013 și aprilie 2019, potrivit studiului Aeroportului Brisbane.

Pentru studiu, cercetătorii au folosit imprimante 3D pentru a printa copii ale tuburilor pitot pe Boeing 737 și 747, Airbus A330 și companii aeriene mai mici, utilizate în mod obișnuit de companiile aeriene regionale, care au fost poziționate în patru locații din jurul aeroportului și au fost monitorizate timp de 39 de luni.

În acea perioadă, au existat 93 de cazuri de sonde complet blocate și aproape toate au fost construite în lunile mai calde dintre noiembrie și mai.

Conforrm studiului, viespea găurii de cheie poate fi găsită și în sudul SUA, precum și pe un număr de insule din Pacific, inclusiv Hawaii, Polinezia, Micronezia și Japonia. Incidente asemănătoare au fost semnalate în Papua Noua Guinee și în Fiji, informează Mediafax.

 

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?