Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O aventură de o noapte cu trei prostituate s-a terminat prost pentru un român
WhatsApp
O aventură de o noapte cu trei prostituate s-a terminat prost pentru un hunedoarean de 58 de ani.
Foto ILUSTRATIV

La începutul lunii august, bărbatul a cunoscut două prostituate din Călan, cu care a întreţinut relaţii sexuale contra cost.

Uneia dintre ele i-a luat numărul de telefon și au convenit să se întâlnească cu ea în Hunedoara, pe 12 august, însă femeia a venit însoţită de alte două tinere.

„Cum tatăl persoanei vătămate nu le-a permis acestora să rămână în apartament, cele trei au luat hotărârea să se deplaseze împreună cu persoana vătămată în oraşul Călan la locuinţa uneia dintre femei. În cursul serii, aceştia au ajuns în oraşul Călan şi au mers la blocul nr. 2, unde locuiesc atât cele două martore cât şi inculpata Georgeta Moldovan. Aici, toţi patru au urcat într-o cameră situată la etajul 4 al blocului şi timp de câteva ore au consumat băuturi alcoolice.

În această perioadă în cameră au intrat şi inculpaţii Barbu Romeo (soţul uneia dintre femei) şi Istefan Marius, fiul altei femei. Cei doi inculpaţi au observat faptul că persoana vătămată purta la gât un lănţişor de aur, iar în momentul în care au părăsit camera au luat hotărârea să-l sustragă în momentul în care aceasta o să adoarmă. După miezul nopţii, persoana vătămată a întrebat unde poate să doarmă şi a fost condus într-o cameră situată pe acelaşi palier. Acolo, s-au culcat toţi patru, bărbatul împreună cu două femei într-un pat, iar a treia pe o plapumă aşezată pe podea", se arată în dosar, potrivit cancan.ro.

Doar că, după ora două noaptea, doi bărbați l-au agresat pe hunedorean și i-au luat lanțul de aur.

Bărbatul a reușit să fugă și să scape din mâinile agresorilor, dar și-a uitat telefonul acolo, pe care l-a luat Georgeta Moldovan.

Din fericire, poliţiştii au recuperat a douza zi bunurile hunedoreanului, iar cei cei doi bărbaţi şi femeia au fost puşi sub învinuire, pentru tâlhărie calificată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel