Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi restricții dure. Toți călătorii care intră în Marea Britanie ar urma să stea în carantină la hotel pe banii lor
WhatsApp
Posibilitatea de a impune izolarea obligatorie la hotel a călătorilor care sosesc pe teritoriul Marii Britanii este dezbătută de Guvernul britanic.   
Foto ILUSTRATIV

Toți cei care sosesc în UK ar trebui să se carantineze și să facă dovada unui test negativ la Covid-19, conform noilor reguli care ar putea fi adoptate de guvernul de la Londra, începând de luni. Conform The Sunday Times, guvernul britanic ar urma să meargă și mai departe, adoptând măsuri similare cu cele din Australia și Noua Zeelandă și să ceară călătorilor să se autoizoleze în hoteluri pe banii lor, folosind date GPS și tehnologii de recunoaștere facială pentru a se asigura că aceștia respectă măsura.

„Există provocări în ce privește viabilitatea și funcționalitatea unei astfel de restricții, însă vom încerca să replicăm ce au făcut alte țări pe baza experiențelor acestora”, a spus Dominic Raab, ministrul de Externe britanic. Noile măsuri ale guvernului britanic, care intră în vigoare de luni, includ interdicții de călătorie pentru persoanele din America de Sud și Portugalia, de teama că acestea ar putea aduce noua variantă de coronavirus apărut în Brazilia. În sens general, restricțiile ar fi menite să prevină subminarea campaniei de vaccinare de intrarea în țară a noilor tulpini de coronavirus descoperite în mai multe țări de pe mapamond, relatează Digi24.

În acest moment, conform regulilor în vigoare, călătorii care vin în Regat, inclusiv cetățeni britanici care revin în țară, trebuie să prezinte un test negativ și să intre în carantină, însă ei pot alege unde vor sta în izolare. Criticii spun, însă, că mulți încalcă aceste restricții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel