Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi măsuri pentru intrarea în Franța: Declarație de autoizolare, pe lângă testul PCR negativ
WhatsApp
Toate persoanele cu vârstă peste 11 ani, care intră pe cale ariană sau maritimă în Franța, din țările spațiului european, au obligația de a prezenta, pe lângă testul COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte, și o declarație pe propria răspundere de autoizolare pentru 7 zile.
Foto ILUSTRATIV

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în plus față de măsura prezentării unui test tip PCR negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franța pe cale aeriană sau maritimă din țările spațiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican și Elveția) vor prezenta, la îmbarcare, o declarație pe propria răspundere, prin care: se angajează să se autoizoleze pentru o perioadă de 7 zile după sosirea în Franța.

De asemenea, aceștia vor declara pe propria răspundere că vor face un al doilea test PCR la finalul acestei perioade de autoizolare și că nu prezintă simptome specifice COVID-19 și nu au intrat în contact cu o persoană pozitivă în ultimele 14 zile înaintea sosirii pe teritoriul francez.

 

EXCEPȚII

 

Totodată, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile franceze, sunt exceptați de la aceste măsuri (prezentarea unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și măsura autoizolării) lucrătorii transfrontalieri, transportatorii și călătorii care sosesc pe cale terestră (rutieră sau feroviară).

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris, Consulatului General al României la Strasbourg, Consulatului General al României la Marsilia, Consulatului General al României la Lyon, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Paris: +33 (0)6 80 71 37 29, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 6 27 05 00 22, Consulatului General al României la Marsilia: +33 6 10027164, Consulatului General al României la Lyon: +33 6 43627736.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel