Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Naya Rivera, celebra actriță din Glee, moartă după ce și-a salvat fiul de 4 ani de la înec
WhatsApp
Trupul neînsufleţit găsit în lacul Piru din sudul Californiei aparţine actriţei Naya Rivera, cunoscută pentru rolul din serialul de televiziune ''Glee'', a confirmat luni biroul şerifului comitatului Ventura, potrivit DPA.

Actriţa a fost dată dispărută miercuri după ce a închiriat o barcă împreună cu fiul ei în vârstă de patru ani. Autorităţile suspectau că Rivera, în vârstă de 33 de ani, s-a înecat accidental.

''Astăzi, echipele noastre de căutare au recuperat un corp din apele lacului. Pe baza locului unde a fost găsit trupul, a caracteristicilor fizice, a hainelor pe care le purta, a condiţiei în care se afla, precum şi a faptului că nu au fost alte persoane date dispărute în zonă suntem convinşi că trupul pe care l-am găsit este al lui Naya Rivera'', a declarat şeriful comitatului Ventura, Bill Ayub, la o conferinţă de presă.

Şeriful a mai precizat că nu au fost identificate indicii de suicid sau vreo altă infracţiune asociată morţii actriţei.

Fiul lui Naya Rivera a fost găsit, miercuri, dormind singur într-o barcă închiriată

 

Băiatul nu a fost vătămat. Acesta le-a povestit anchetatorilor că el şi mama au înotat în lacul Piru şi că Rivera l-a ajutat să urce din nou în barcă după care actriţa a dispărut în apele lacului, a spus şeriful Ayub. „Ea a avut suficientă energie pentru a-și aduce fiul înapoi pe barcă, dar nu suficientă pentru a se salva", a mai spus spus Ayub.

''Inimile noastre se îndreaptă către familia, prietenii şi fanii ei în aceste momente dificile. Va fi realizată o autopsie pentru stabilirea cauzei decesului'', a mai precizat biroul şerifului într-o declaraţie făcută luni, titreză Mediafax.

Rivera a interpretat timp de şase ani rolul majoretei Santana Lopez în serialul ''Glee'', o comedie muzicală despre corul unui liceu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel