Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Miting de susținere pentru Liviu Dragnea la ÎCCJ: „El este un erou al poporului român. Pentru asta a fost vânat“
WhatsApp
Marele miting de susținere pentru Liviu Dragnea a adunat oameni cât să fie numărați pe degetele de la o mână. Însă aceștia au spus la unison că Dragnea este deținut politic, dar și că protestele din 10 August au fost plătite.

Codruța Cerva, sora avocatei Cosmina Cerva, iniția, săptămâna trecută, un miting de susținere pentu Liviu Dragnea, pe 21 ianuarie, în față Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deși zeci de persoane s-au arătat interesate să vină la acțiunea de protest, chiar și din provincie, doar 4-6 persoane au ajuns astăzi la mitingul de susținere. 

Aceștia au declarat că au venit să îl susțină pe Liviu Dragnea pentru că este un adevărat patriot. „Îl susțin pe Liviu Dragnea pentru că a vrut să păstreze resursele României, a vrut să facă ceva pentru agricultura României, să dezvolte țara. Pentru asta a fost vânat“, a spus una dintre susținătoarele lui Dragnea.

„Acest dosar era unul comun, nu era de mare corupție. Pentru mine Liviu Dragnea este un erou al poporului român pentru că a încercat să pună România pe harta Europeană“, a declarat un alt susținător.

Ei au spus că sunt puțini oameni care au venit să îl susțină pentru că nu au suficient informați: „E mult propagandă pentru PSD, care a făcut ceva: a mărit pensii, salarii în România“; „Pentru Liviu Dragnea nu sunt atât de bine organizați și finanțați ca cei din mișcaea #rezist“, a spus un alt susțănător, potrivit unui live transmis pe Facebookde Epoch Times Romania.

Opinii despre 10 August: „Gazele au fost nimic. Trebuiau împușcați cu gloanțe de cauciuc“

 

Cât despre momentul 10 August, aceștia au spus la unison că toți oamenii care au ieșit în piață au fost plătiți. „Nu a ieșit nimeni pentru un drept anume. (...) Au fost oameni care au atacat jandarmii, iar jandarmii ce să facă? HAi să facem un experiment: Să-l punem pe Klaus Werner, în Germania, să dea cu pietre dupa poliție. Să vedem câți dinți îi mai rămân în gură. Eu dacă eram jandarm băteam la ei până nu mai suflau. Gazele au fost nimic. Trebuiau împușcați cu gloanțe de cauciuc“, au mai spus susținătorii lui Dragnea.

Curtea Supremă a respins, astăzi, recursul în casaţie înaintat de fostul lider suprem al PSD, astfel că Liviu Dragnea rămâne în spatele gratiilor.

Citește și:Verdict în cazul lui Liviu Dragnea. Ce au decis judecătorii

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel