Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mircea Beuran are susținere la Tribunal. Mai mulți pacienți au venit să protesteze: „Nu ia șpagă nici măcar un leu”
WhatsApp
Mai multe persoane au mers astăzi la Tribunalul Bucureşti pentru a-l susține pe medicul Mircea Beuran care se află în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Sursa foto: captură Antena 3

O mamă a venit cu ochii în lacrimi, disperată că fiul ei trebuia operat de medicul Mircea Beuran. Femeia spune că toată familia ei a fost tratată de Beuran, care nu i-a cerut vreodată vreun ban în schimbul actului medical.

„Am o părere foarte bună despre Beuran, nu ia șpagă nici măcar un leu. Și un parfum a refuzat. Acest dosar care i s-a făcut este o înscenare, o făcătură, nu au putut să-l ia cu pacienta arsă și i s-a fabricat acest dosar.

Toata familia mea a fost tratata de el, inclusiv mama mea trebuie să fie operata de el. Condamnă la moarte zeci de pacienți, are pacienți pe care trebuie să îi opereze. Sunt programați deja. Pentru ce a fost reținut? E un pericol social?", mai spune femeia.

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel