Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunț despre salarii: „Nu mai sunt BANI“
WhatsApp
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru (PNL), a făcut anunțul neașteptat în ședința de Guvern programată pentru astăzi după-amiază. Aceasta a spus că în bugetul de stat nu au fost cuprinși bani pentru plata salariilor aferente lunii noiembrie pentru că s-a preferat plata datoriilor restante.

Premierul Ludovic Orban a întrebat-o la începutul ședinței pe ministrul Muncii, Violeta ALexandru, despre informațiile potrivit cărora nu mai sunt bani pentru plata salariilor bugetarilor pe luna noimebrie. Asta înseamnă că cei mai mulți bugetari riscă să rămână fără bani chiar în prag de sărbători.

„Regret să vă informez că în cursul serii trecute mi s-a adus la cnoștință că nu mai sunt fonduri în bugetul Inspecției municii, respectiv a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă pentru salariile afernte lunii noiembrie. L

a solicitarea mea de a-mi explica cum s-a ajuns la această situație, în condițiile în care la rectificarea bugetară am solicitat atât Ministerului Muncii, cât și instituțiilor din coordonare să-mi comunice eventuale necesități în vederea prezentării lor în Guvern, nu am primit niucio asemena solictare de la Isnpeciția muncii, respectv de la inspectoratele teriotirle de muncă.

Cu toate astea înțeleg că dintr-o dată decizia acestei instituții a fost să plătească datoriile restante rezultate din litigii între angajații inspectoratelor teritoriale de muncă și instituții, vechi de pste 2 ani, lăsând astfel bugetul insituției fără resursele necesare funcționării“, a explicat Violeta Alexandru în ședința de Guvern de astăzi în legătură cu blacjul plății slariilor bugetarilor aferente lunii noiembrie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel