Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Miliardar român, legat şi jefuit în propria casă. Surse: "Nu e mort, dar nu e bine!"
În noaptea de luni spre marţi, Dan Nicorescu a trecut prin momente de groază. Potrivit unor surse din mediul judiciar, excentricul afacerist a fost jefuit chiar în propria locuință. Ar fi existat chiar și o altercație între Dan Nicorescu și răufăcători, în urma căreia milionarul a fost rănit. Ulterior, ar fi fost și încătușat de agresori.  
miliardar_dan_nicorescu

Dan Nicorescu a rămas fără mai multe bijuterii, bani, dar și fără un ceas de valoare, lucruri pe care hoţii le-au găsit în casă. La scurt timp după ce s-a dat alarma, la vila miliardarului s-a declanșat o desfășurare spectaculoasă de forțe, iar Dan Nicorescu a fost păzit cu strictețe.

După cum au afirmat mai multe surse din anchetă, doi bărbați care purtau cagule au intrat în vilă. Aceștia l-ar fi bătut și încătușat, după care ar fi luat din casă o sumă de mare de bani, bijuterii și un ceas de mare valoare. Dan Nicorescu a fost găsit, marți, în jurul orei 14:00, de iubita lui, care a anunțat de urgență autoritățile. Polițiștii ajunși la fața locului au reușit să-l ajute și să-i elibereze o mână din cătușe, însă pentru a doua a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare al ISU. După incident, Dan Nicorescu ar fi avut nevoie de medici, în condițiile în care ar fi suferit un puseu de tensiune. "Nu e mort, dar nu e bine!", spun surse din anchetă.

 

Cine este Dan Nicorescu

 

Dan Nicorescu este un afacerist român din Târgoviște. Are 53 de ani și deși nu este celebru în showbiz-ul românesc, este unul dintre cei mai bogați oameni de la noi din țară. Deține o vilă de lux în Herăstrău, una dintre zonele bune ale Capitalei, estimatp la aproxaimativ patru milioane de euro, și un garaj cu mașini care, în total, valorează pestep două milioane de euro. Printre ele se numără: Lamborghini Aventador, Aston Martin DBS Superleggera, Rolls Royce Phantom Coupe, Bentley Continental GT și Ferrari Superfast 812.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?