Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Microbuz, oprit la frontieră. Un pasager, care mergea în Germania, a fost interogat de polițiști
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.
Microbuz, oprit la frontieră. Un pasager, care mergea în Germania, a fost interogat de polițiști

În data de 21 septembrie, în jurul orei 15.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, cetățeanul T.A., din R. Moldova, în vârstă de 26 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă în vederea sustragerii de la control, în buzunarul de la piept al hainei lui T.A., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având aplicată propria fotografie.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 650 de euro și că urma să folosească documentul pentru a călători și a-și găsi de lucru în Germania. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel