Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medicul Musta, despre noul an de învăţământ: "Putem pleca de la premisa că vor fi focare în școli"
WhatsApp
Şeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, medicul Virgil Musta, spune că, în privința începerii noului an școlar trebuie să fie evaluat riscul din fiecare școală, dar mai ales la nivel de familie.

"Putem pleca de la premisa că vor fi focare în școli. Important este să se evalueze riscurile la nivelul fiecărei școli, dar mai important este să se evalueze riscul în familie de a se produce boli severe sau grave. Aici e cheia. Dacă copiii vor face forme asimptomatice sau ușoare, să se analizeze dacă nu au factori de risc în familie", a spus medicul.

Medicul a spus că, cel puțin la Timișoara, spitalul este aproape la limită, dar că medicii încă fac față numărului de pacienți. "În situația de față, până să avem un vaccin, soluția este să prevenim îmbolnăvirea, astfel încât numărul de cazuri să nu fie foarte mare. Altfel, vom ajunge într-o situație critică, așa cum a fost în Spania, Franța Italia, care, chiar cu un sistem medical performant, nu au făcut față numărului foarte mare de solicitări", a adăugat el.

[citeste si]

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel