Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medicament pentru leucemie. Cercetătorii anunță o descoperire revoluționară
WhatsApp
 Un studiu publicat de New England Journal of Medicine susține că oamenii de știință au dezvoltat un medicament care poate trata leucemia mieloidă cronică fără reacțiile adverse provocate de tratamentele aplicate până în prezent, arată Daily Mail.

Cercetătorii au testat un nou medicament pe 150 de pacienți afectați de leucemie și afirmă că rezultatele studiului indică faptul că substanțele sunt tolerate mai bine decât în cazul tratamentelor actuale. Medicamentele existente atacă celulele sănătoase, în timp ce noul tratament ar viza cu mai mare acuratețe numai celulele afectate de boală.

Este pentru prima dată când medicamentul numit Asciminib este testat pe pacienți umani.

Medicamentele pentru leucemia mieloidă cronică sunt asociate în prezent cu vărsături, diaree și dureri musculare și, după un timp, nici nu își mai fac efectul.

Tratamentul, pentru leucemia mieliodă cronică

 

Cercetătorii spun că ar fi vorba despre o ”revelație” în tratarea leucemiei mieloide cronice (LMC), care afectează mai ales persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani.

Asciminib încetinește cancerul de sânge prin blocarea enzimelor care sunt considerate responsabile de dezvoltarea cancerului, numite kinaze, făcând parte dintr-o clasă de medicamente cunoscute sub numele de inhibitori ai kinazei.

Medicii din întreaga lume au fost entuziasmați și în anii '90 de crearea primului inhibitor al tirozin kinazei (TKI), imatinib.

Co-autor al studiului, profesorul Tim Hughes, de la Institutul de Cercetări Medicale și Sănătate din Australia de Sud, afirmă că medicamentul a schimbat viața pacienților afectați de boală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel