Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Maşini furate din Franța și Italia, descoperite la frontiera României. Doi şoferi au rămas pietoni
WhatsApp
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit și indisponibilizat două autovehicule, în valoare totală de 115.300 lei, căutate de autoritățile din Franța, respectiv Italia.
autofurgoneta_furata_europa

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetăţean francez în vârstă de 38 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Fiat Ducato, înmatriculată în Franța.  Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina în cauză figurează în bazele de date Interpol ca fiind furată, alertă introdusă de autoritățile din Franța.

Ieri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, la același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetăţeanul român T.D., în vârstă de 42 de ani, din județul Maramureș. Acesta conducea un autoturism cu care tracta o remorcă pe care transporta un autoturism marca Mitsubishi Kaot.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul de pe platformă figurează în bazele de date cu mențiunea bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Italia. Autoutilitara, în valoare de aproximativ 108.000 de lei, precum și autoturismul Mitsubishi în valoare de 7.300 de lei au fost indisponibilizate la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire,  la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel