Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lumina Sfântă la Ierusalim, care s-a aprins în Biserica Sfântului Mormânt, va ajunge în România în jurul orei 19.00
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Este unul dintre cele mai mari miracole ale Ortodoxiei ce se împrăștie în fiecare an, de Paşti, la Ierusalim. Acolo, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc pogorât din Cer, despre care se spune că în primele minute, nu frige.
lumina sfanta s-a aprins la ierusalim

De la Ierusalim, Lumina pleacă în toate țările creștin-ortodoxe. În biserică, credincioșii stau cu felinarele speciale în mâini să ducă acasă Lumina. Cei mai mulți au câte un mănunchi de 33 de lumânări albe, legate între ele, pe care este imprimată icoana Învierii Domnului. Acest mănunchi simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Mântuitorul pe pământ.

Spre deosebire de anul trecut, la debutul pandemiei, Biserica Sfântului Mormânt a fost plină de credincioși. Autoritățile au permis acest lucru pe fondul amplei campanii de vaccinare din Israel, iar atmosfera în preajma Mormântului Sfânt a fost una de adevărată sărbătoare.

Anul trecut, lumina s-a pogorât într-o biserică aproape goală din cauza pandemiei. Acum mii de oameni au mers la Ierusalim chiar dacă au lipsit pelerinii străini, pentru că Israelul încă nu și-a redeschis granițele. În această noapte, vom asista împreună, la Sărbătoarea Învierii Domnului și vom spune, toți, Hristos a Înviat! Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim și va ajunge în România în jurul orei 19.00. 

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?