Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lista țărilor din zona VERDE, actualizată 14 octombrie: Românii care vin din Italia, Germania și Spania scapă de carantină
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei. Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 17.10.2021, ora 00:00.  

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr. 85 prin care se actualizează lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat: 

- în zona roșie au intrat: Ucraina și Gibraltar;

- în zona galbenă au intrat Albania, Botswana, Curaçao,  și Insulele Virgine ale Statelor Unite; Olanda, Gabon, Montserrat, Insulele Virgine Britanice și Insulele Turks și Caicos;


- în zona verde au intrat: Elveția, Canada, Iordania, Kazahstan, Andorra, Groenlanda, Polinezia Franceză și Sao Tome și Principe.

Lista țărilor din zona Verde 

Astfel cetățenii care se întorc în România din țările din Zona Verde nu trebuie să stea în carantină. În Zona Verde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mică sau egală cu 1,5. 

Andorra, Polinezia Franceză, Kazahstan
Iordania
Elveția
Germania
Islanda
Sao Tome și Principe
Libia
San Marino
Norvegia
Liban
Danemarca
Australia
Canada
Jamaica
Azerbaidjan
Finlanda
Groenlanda
Cehia
Djibouti
Fiji
Franța
Vietnam
Bahrain
Monaco
Capul Verde
Portugalia
Suedia
Ungaria
Mauritius
Venezuela
Guineea Ecuatorială
Irak
Mexic
Italia
Republica Dominicană
Laos

Lista țărilor din zona ROȘIE și GALBENĂ, actualizată 14 octombrie: Românii care vin din aceste țări intră în carantină


Puerto Rico
Panama
Honduras
Coreea de Sud
Sri Lanka
Chile
El Salvador
Spania
Polonia
Malta
Liechtenstein
Uruguay
Eswatini
Columbia
Papua Noua Guinee
Tunisia
Myanmar
Qatar
Peru
Argentina
Bolivia
Cambodgia
Maroc
Emiratele Arabe Unite
Camerun
Kosovo
Ecuador
Nicaragua
Timorul de Est
Siria
Kârgâzstan
Angola
Uzbekistan
Burundi
Zimbabwe
Rwanda
Mauritania
Benin
Congo
Japonia
Kuweit
Etiopia
Indonezia
Kenia
Noua Zeelandă
Egipt
Comore
Pakistan
Somalia
Bangladesh
Oman
Togo
Haiti
Ghana
Paraguay
Algeria
Uganda
Zambia
Bhutan  
Eritreea 
Yemen  
Nigeria  
Mali  
Burkina Faso  
Sudan  
Afghanistan  
Guineea Bissau  
Malawi  
Senegal  
Niger  
Gambia  
Taiwan  
Liberia  
Madagascar  
Sierra Leone 
Coasta de Fildeș  
Tanzania  
Mozambic  
Insulele Falkland (Malvine) 
Arabia Saudită  
Guineea  
Tadjikistan  
Republica Democrată Congo 
Republica Centrafricană  
Wallis și Futuna  
Insulele Mariane de Nord  
Ciad  
Sudanul de Sud  
Republica Populară Chineză  
Vatican  
Insulele Marshall  
Micronezia  
Insulele Solomon  
Vanuatu 
Sahara de Vest .

 

Restricții pentru românii care se întorc din țările incluse în zona roșie
 

Zona roşie prevede carantină de 14 zile (10 zile dacă avem test PCR negativ în ziua a 8-a), cu următoarele excepţii:

- persoanele complet vaccinate (cel puţin 10 zile de la ultima doză)

- persoanele confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile, dar vindecate

- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 72h

- copiii sub 12 ani

- copiii între 6 şi 16 ani cu test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore;

Atenție! Chiar dacă veniți cu test PCR negativ din zonele roșii și aveți peste 16 ani, intrați în carantină.

 

Restricții pentru românii care se întorc din țările incluse în zona galbenă
 

Zona galbenă prevede carantină de 14 zile (10 zile dacă avem test PCR negativ în ziua a 8-a), cu următoarele excepţii:

- persoanele complet vaccinate (cel puţin 10 zile de la ultima doză)

- persoanele confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile, dar vindecate

- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 72h

- copiii sub 12 ani

- copiii între 6 şi 16 ani cu test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore

- test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore (ca excepție) testare imediat după revenirea în țară, atât pentru copii, cât și pentru adulți, în baza declarației pe propria răspundere și informarea DSP.

 

Cum funcționează împărțirea țărilor pe culori
 

În Zona Verde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mică sau egală cu 1,5.

În Zona Galbenă rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este cuprinsă între 1,5 și 3 la 1.000 de locuitori.

În Zona Roșie rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori.

Încadrarea din zona galbenă sau verde în zona roșie, precum și încadrarea din zona verde în zona galbenă, intră în vigoare la 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.

Listele ROȘIE, GALBENĂ și VERDE pot fi consultate AICI

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?